boncăi vb. IV. refl., intr. (reg.) 1 (despre cerbi, vite și alte animale erbivore mari) A emite sunete puternice și prelungi cînd sînt furioase; (reg.) a boncălui. 2 (despre cerbi, vaci și alte animale erbivore mari) A scoate mugete puternice și prelungi, specifice rasei, în perioada de împerechere; (reg.) a boncălui. 3 Ext. (despre oameni) A bolborosi de nemulțumire; a mormăi. ♦ A frămînta aluat bolborosind. 4 (despre copii) A plînge, a scînci. • prez.ind. -iesc. și boncăni vb. IV. /cf. sl. veche бꙑкатн, боучатн srb. bukati.