bortă s.f. (reg.) 1 Scobitură, adîncitură apărută de la sine sau făcută anume într-un corp, într-un material sau în pămînt; gaură, groapă. Bortele drumului. ◊ (în basme) Borta vîntului = gaură imaginară prin care se considera că suflă vîntul. ◊ Expr. A umbla după borta vîntului = a umbla zadarnic. 2 Scobitură în trunchiul unui copac; scorbură. 3 Adîncitură în pămînt în care își găsesc refugiu animalele; vizuină. • pl. -te, borți. /<ucr. борт.