bortă, borte, s.f. 1. Gaură, scobitură, groapă: „O trecut păstă valea aceie. Și-acolo o fost o bortă” (Bilțiu, 2007: 273). 2. Trunchi de copac scobit în interior. 3. Lemn găunos, văgăună: „Leuștean fiert în apa statută, luată din borta vreunui lemn din pădure” (A. Radu, 1941: 13). 4. Scorbura în care se țin albinele; buduroi. 5. La bortă, joc de copii: pe o porțiune de teren fără iarbă se face o gropiță (o bortă); de la o distanță de 6-7 pași, băieții aruncau cu monede să nimerească gropița; copilul ce avea cea mai bine plasată monedă (față de groapă), lua toate monedele. – Din germ. Borte „bordură, tresă, găitan” (Borcea, Galdi, după DER); din ucr. bort (DA, DER). ■ Cuv. rom. > ucr. bort(a) (Candrea)