bortă, -e, s.f. – 1. Gaură, scobitură, groapă. 2. Trunchi de copac scobit în interior (Dăncuș 1986). 3. Lemn găunos, văgăună (A. Radu 1941: 13): „Leuștean fiert în apa stătută, luată din borta vreunui lemn din pădure” (A. Radu 1941: 13). – Din germ. Borte „bordură, tresă, găitan” (Borcea, Galdi); Din ucr. bort (DA, DER); Rom. bortă > ucr. bort(a) (Candrea).