BOSĂ, bose, s. f. 1. (Anat.) Proeminență pe suprafața unui os. ♦ Tumefacție datorată unei colecții subcutanate de sânge; cucui. 2. (Franțuzism) Aptitudine. – Din fr. bosse.

bosă sf [At: DN² / Pl: ~se / E: fr bosse] 1 (Atm) Proeminență pe suprafața unui organ. 2 (Frm) Aptitudine.

bosă s.f. 1 (geogr.) Ridicătură naturală (a unui teren, a unei roci etc.). 2 (anat.) Proeminență, umflătură pe suprafața unui organ, a unui os. ♦ Tumefacție apărută în urma unei lovituri sau din cauza unei colecții subcutanate de sînge. 3 Fig. (fran.) Aptitudine, capacitate. ◊ Expr. A avea bosă = a fi înzestrat, a fi dotat. • pl. -e. /<fr. bosse.

BOSĂ, bose, s. f. 1. (Anat.) Proeminență pe suprafața unui organ. 2. (Franțuzism) Aptitudine. – Din fr. bosse.

BOSĂ s.f. (Franțuzism) 1. (Med.) Protuberanță, umflătură, proeminență (pe suprafața unui organ). 2. Aptitudine, capacitate, dar. [< fr. bosse].

BOSĂ s. f. 1. ridicătură naturală (a unui teren, a unei roci etc.). 2. (anat.) protuberanță, umflătură, proeminență. 3. (fig.) aptitudine. (< fr. bosse)

bosă s. f., pl. bose