BOTEZA, botez, vb. I. Tranz. 1. A supune (pe cineva) ritualului botezului. Cînd fu a-l boteza. împăratul adună răsărit și apus. ISPIRESCU, L. 41. ◊ Fig. Și acolo îi boteză ploaia. RETEGANUL, P. III 83. Și oricare chin Eu mi-l botez cu vin. ALECSANDRI, T. 771. ◊ Expr. (Familiar) A boteza laptele (sau vinul, rachiul) = a adăuga apă înainte de a pune în vînzare, pentru a mări cantitatea; a falsifica. (în legătură cu verbul «a rămîne») Cîți am botezat eu = nici unul. 2. A avea calitatea de naș sau nașă la botezul cuiva. Mă gîndesc eu că am un cumătru, care-mi botezase fata. SADOVEANU, N. F. 92. 3. A pune (cuiva sau unui lucru) un nume (uneori de glumă sau de batjocură, v. porecli). Mă cheamă cum l-a tăiat capul pe domnu Gavrilă să mă boteze. PAS, L. I Dar te mai duce capul ca să-l botezi? Să-i zici Păsărilă, nu greșești. CREANGĂ, P. 245.