boĭér m. (d. boĭar, cum maĭ zic azĭ Țiganiĭ, și vechĭu boĭárin și boĭérin, vsl. bolĭárŭ și bolĭárinŭ, d. turc. [Kokand] baĭar, id., infl. de bolič, maĭ mare; rus. boĭárin, ung. bojar, bojér și boér). Nobil, mare moșier, mare dregător. Pop. saŭ fam. Om din clasa de sus: biserica era plină de boĭerĭ și de cucoane, boĭeriĭ (stăpîniĭ caseĭ) nu-s acasă. Fig. Om generos, om de omenie: boĭeru tot boĭer! S’a schimbat boĭeru (un vers al luĭ Gr. Al.), s’a boĭerit țopîrlanu, a ridicat nasu, nu te maĭ poți apropia de el ca altă dată! – Boĭeriĭ eraŭ marĭ moșierĭ și constituiaŭ nobilimea. La origine, boĭerĭa era legată de moșie (maĭ ales în Moldova unde, n’a fost numai o descălicare politică, ci și una etnică). Moșia era, în general, un dar domnesc care impunea proprietaruluĭ anumite îndatorirĭ militare față de domn, din care cauză vînzarea saŭ lăsarea eĭ pin moștenire era supusă confirmăriĭ domnuluĭ. În schimbu îndatoririlor militare, boĭeriĭ eraŭ scutițĭ de bir. Dar din seculu 16, cu căderea tot maĭ adîncă supt Turci, domniĭ aŭ fost nevoițĭ să-ĭ puĭe și pe boĭerĭ la unele birurĭ (numai către Poartă: la haracĭ, la oĭerit din treĭ în treĭ anĭ cu prileju mucareruluĭ și al uneĭ domnii noĭ ș.a.). Curînd după întemeĭerea principatelor românești, organizarea țăriĭ și înființarea uneĭ întinse ierarhiĭ administrative și militare a avut ca urmare o împărțire a boĭerilor în dregătorĭ și nedregători. Dregătoriĭ aŭ ajuns ceĭ maĭ însemnațĭ și și-aŭ păstrat și mărit averea, pe cînd ceĭlalțĭ, pin împărțirea moșiiĭ între urmașĭ, aŭ tot decăzut pîn’aŭ ajuns simpli răzeșĭ (moșnenĭ. V. megiaș). Pînă în sec. 17, toțĭ proprietariĭ de pămînt se intitulaŭ boĭerĭ (Gĭur. 61). Cu timpu boĭeriĭ s’aŭ împărțit în maĭ multe categoriĭ: 1) Boĭeriĭ de divan, care, împreună cu mitropolitu și episcopiĭ, compuneaŭ divanu domnesc. Ei formaŭ treĭ clase: A) Boĭeriĭ mari, velițĭ orĭ cu barbă, care eraŭ în Țara Românească: banu, logofătu, spătaru, postelnicu, paharnicu și vistieru, ĭar în Moldova: logofătu, vorniciĭ (unu’n țara de jos și altu’n țara de sus), hatmanu (după 1550), postelnicu, spătaru, paharnicu și vistieru (care aveaŭ rol de miniștri și se numeaŭ boĭerĭ de sfat. V. protipendadă); apoĭ în amîndoŭă țările: stolnicu, comisu, medelniceru (numai în sec. 17), cluceru, serdaru, slugeru, jitniceru, pitaru, șătraru, armașu și aga, la care se adaugă logofătu al doilea, ușeru (în Țara Românească, portaru), postelnicu al doilea, logofătu al treilea și căpitanu de darabanĭ. Tot aci se consideraŭ vameșu și căminaru, deși n’aveaŭ loc anumit în divan și nu puteaŭ trece de serdar (Cant.), B) Boĭeriĭ de clasa a doŭa (ftori), ocupaŭ aceleașĭ dregătoriĭ, dar de al doilea rang: al doilea spătar, paharnic, vistier, stolnic, comis, medelnicer, clucer, sluger, jitnicar, pitar, șătrar, armaș și ușer. C) Boĭeriĭ de clasa a treĭa (treti) eraŭ: al treilea postelnic, spătar, paharnic, vistier, comis, sluger și jitnicer, la care se maĭ adăugaŭ cămărașu de slugerie, cămărașu de jitniță, vorniciĭ de poartă ș.a. (Aceștia eraŭ un fel de asesorĭ domneștĭ orĭ deputațĭ). Această organizare era în doŭa jumătate a sec. 17, dar nu e chear identică în amîndoŭă țările. Afară de deosebirile de maĭ sus, maĭ eraŭ și altele. În Moldova, de exemplu, în fruntea boĭerimiĭ se aflaŭ pîrcălabiĭ cetăților. Dar, cu căderea supt Turcĭ, cetățile ne maĭ avînd însemnătatea de altă dată, pîrcălabiĭ își pierd importanța și ajung în frunte cărmuitoriĭ județelor (ispravniciĭ). La Putna și Cernăuțĭ nu eraŭ pîrcălabĭ ci staroștĭ. Schimbările de domnĭ dintr’o țară într’alta au atras uniformizarea boĭeriilor, ceĭa ce s’a desăvîrșit în sec. 18. 2) A doŭa categorie o formaŭ boĭerinașiĭ, care ocupaŭ diferite slujbe maĭ micĭ la curte și pe lîngă domn: cămărașĭ, vătavĭ, cuparĭ, cĭohodarĭ, pivnicerĭ, diecĭ, uricarĭ ș.a. 3) Curieniĭ în Mold. și roșiĭ în Țara Rom. erau boĭeriĭ nedregătorĭ care-șĭ păstrase o parte din îndatoririle militare de la’nceput. 4) Călărașiĭ și dărăbaniĭ, care și-aŭ păstrat îndatoririle militare, dar fără privilegiile boĭerimiĭ, și care, împreună cu 5) Răzeșiĭ (Mold.) saŭ moșneniĭ (Țara Rom.) formaŭ legătura dintre poporu de rînd și boĭerime (Acad.). După reforma luĭ Constantin Mavrocordatu (1739), boĭer e cel care avea saŭ avusese o dregătorie, indiferent dacă avea moșie orĭ nu (Gĭur 13). Dar exista și o boĭerie ereditară independentă de dregătoriĭ și maĭ veche decît ele (Gĭur. 30). Regulamentu organic (1828-34) a întărit și sporit privilegiile boĭerimiĭ. Boĭeria, independentă de moșie și de funcțiune de azi înainte, constituĭa un privilegiŭ de naștere. Ia se stabilea prin condicile de neamurĭ, în care eraŭ trecute toate familiile boĭereștĭ. Pin Convențiunea de la Paris (1858), suprimîndu-se privilegiile, boĭerimea a încetat de a maĭ forma o clasă socială privilegiată deosebită de restu poporului (Gĭur. Acad.). Supt Ștefan cel Mare, boĭerimea moldovenească forma strălucita călărime nimicită la Valea Albă și refăcută apoĭ (Iorga, Ist. Arm. Rom. 1, 70). Dacă avem astăzĭ o patrie, o avem numaĭ și numaĭ fiindcă boĭeriĭ ceĭ vechĭ aŭ știut, prin patriotizmu lor, să ne-o păstreze (P. Carp 1868). Dacă avem o țară astăzĭ, o datorim, fără îndoĭală, în mare parte, vitejiiĭ, înțelepcĭuniĭ, tactuluĭ politic și mîndriiĭ boĭerilor de odinioară (Iorga, Univ. 8/21 febr. 1916). Tot boĭeriĭ sînt aceĭa care aŭ zidit bisericĭ, mînăstirĭ, spitale și școale și aŭ scris cronicĭ. Astăzĭ poporu numește boĭer (și fem. cucoană) pe orĭce om îmbrăcat maĭ bine. La vocativ, poporu zice boĭerule (saŭ domnule, cocoane și conașule). Boĭeriĭ între eĭ își zic domnule și numaĭ în glumă boĭerule saŭ cocoane. Boĭerĭ dumneavoastră era un vocativ ca azĭ domnilor. Băĭețiĭ care umblă cu colinda în ajunu Crăcĭunului se adresează celor din casă cu vorba: ia sculațĭ, sculațĭ, boĭerĭ marĭ! V. arhon, cĭocoĭ și cĭofligar.