BREZAIE, brezai, s. f. (Regional) 1. Persoană mascată (de obicei cu un cap de animal prevăzut cu un cioc lung de lemn, ca de barză) care joacă pe la casele sătenilor în preajma crăciunului. Diamantele și rubinele sînt aruncate pe dînsa cu lopata, parcă e brezaie. FILIMON, 218. 2. (Mai ales în trecut) Fată împodobită cu frunze sau cu flori, care juca din casă în casă la rusalii. V. paparudă. Îl împodobiră cu flori ca p-o brezaie. ISPIRESCU, U. 105. ◊ (În comparații și metafore) Așteptase cu nerăbdare hora... gătită brezaie la cap, cu flori de cutie, luate din Tîrgu-Jiu. MACEDONSKI, O. III 137. – Pl. și: brezaie (PAS, L. I 105).