brișcă², s.f. – (reg.) Briceag: „Ajunge în Țara Oașului, acolo unde oamenii sunt mai bătăuși, unde toți poartă brișcă la tisău...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 40). ♦ (onom.) Brișcan, Brișcaru, nume de familie (21 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. bicska „briceag”, contaminat cu brici (DEX, MDA).