brâncă¹, brânci, (brancă), s.f. Mână: „Dimineața s-o sculat, / Cofa-n brâncă o luat” (D. Pop, 1978: 332). ■ Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Lat. branca „labă; braț” (DEX, MDA); probabil cuv. autohton (Brâncuș, 1983). ■ Cuv. rom. > magh. bringa (Edelspacher, după DER).