BRÎNCOVENÉSC, -EÁSCĂ (< Brîncoveanu) adj. Care aparține epocii lui Brîncoveanu. ♦ Artă b. = denumire dată creației artistice din Țara Românească, de la sfîrșitul sec. 17 și din primele decenii ale sec. 18. Dezvoltată cu precădere în timpul domniei lui Constantin Brîncoveanu, se caractecterizează în arhitectură prin folosirea foișoarelor și a logiilor, printr-o bogată decorație sculptată și pictată. Repertoriul ornamental este variat, realizînd o originală sinteză între elementele de inspirație orientală și occidentală, integrate viziunii autohtone (mănăstirea Hurezi, palatele de la Mogoșoaia, Potlogi). Ansamblurile de frescă prezintă tendințe realiste în tratarea portretelor (Pîrvu Mutu). Artele decorative cunosc o mare înflorire, caracterizîndu-se prin bogăția ornamentației, care folosește mai ales elementele florale (vrejuri, flori de acant) și zoomorfe.