brăcinar, brăcinari, s.m. – (reg.) 1. Șnur, sfoară, ață împletită cu care se leagă pantalonii (gacii, gatiile) în jurul brâului: „El n-o știut că de Fata Pădurii poți scăpa cu o căpățână de ai și cu brăcinaru de la izmene” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 103). 2. Brăcinăriță „puntea dintre coarnele plugului”; bulfeie, brățară (ALR, 1956: 20). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din brăcire, brăcină „cingătoare, cordon” (< lat. pop. bracile) + suf. -ar (DEX, MDA).