brățară s.f. 1 Bijuterie în formă de cerc, confecționată din diferite metale (și pietre) prețioase, purtată de femei la încheietura mîinii, a piciorului sau pe braț; (înv., reg.) brățea. Brațul stîng, ornat cu brățări (ODOB.). 2 Manșetă brodată la mînecile iilor sau ale cămășilor țărănești. 3 (tehn.) Piesă de formă inelară, alcătuită din una sau mai multe bucăți de bandă metalică, care este utilizată la asamblarea a două elemente. ◊ Brățară electronică = brățară cu un radio-transmițător încorporat, folosită de poliție în unele state pentru a monitoriza deplasările unor persoane. 4 Inel de metal care leagă țeava puștii de ulucul patului. 5 Inel de metal care servește la fixarea pe zid a tuburilor, a burlanelor sau a cablurilor. 6 Inel de metal care fixează coada toporului. 7 (arhit.) Inel de metal care strînge o coloană. ♦ Ornament ieșit în relief cu asemenea formă. Stîlpi... cu brățări la mijloc (DELAVR.). • pl. -ări. /lat. brachĭale,-is.