BULBUCA, bulbuc, vb. I. (Obișnuit la pers. 3) 1. Refl. (Despre ochi) A se deschide tare (ieșind din orbite) și a privi fix (de groază sau de mînie); a se holba, a se bleojdi. Ochii lui se bulbucară, furioși, către locul unde se afla cobzarul. PAS, L. I 19. Tranz. Oarță clătină din cap și bulbucă ochii spre cer. C. PETRESCU, R. DR. 53. 2. Intranz. și refl. (Despre apă) A face bulbuci, bășici.