BUNICEL, -ICĂ, bunicei, -ele, adj. 1. Bunișor (I 2). Așa că-i bunișor [vinul], De-ți trece chiar de dor?... – Ba zău, bun, bunicel, Să bei mereu din el. ALECSANDRI, T. 239. 2. Bunișor (3). Are strînsă o avere bunicică în bani și vinațuri bine îngrijite. CARAGIALE, O. I 283. Cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului... și mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. CREANGĂ, P. 140. Se puse pe cosit și munciră din zori de zi pînă la nămiezi și nu se lăsară pînă ce nu culcară la pămînt o tarla bunicică. POPESCU, B. II 48.