BUNIȘOR, -OARĂ, bunișori, -oare, adj. Diminutiv al lui bun. 1. v. bun (I). Fiindcă ești așa de bunișor, fă, mă rog, ca cine se va sui în părul acest care umbrește ușa mea, să nu se poată coborî de n-oi vrea eu. NEGRUZZI, S. I 84. 2. v. bun (III). Vin bunișor. Stofă bunișoară. 3. v. bun (VI). Are o avere bunișoară. ▭ Plînseră amîndoi un timp bunișor. RETEGANUL, P. II 56.