bunăvoie s.f. Loc.adv. De bunăvoie sau de bunăvoia mea (sau ta etc.) = din voință proprie, din inițiativă proprie; de la sine, singur. De bunăvoie și nesilit de nimeni, formulă de introducere a întrebării prin care cel care oficiază o căsătorie solicită acordul fiecăruia dintre cei doi viitori soți pentru încheierea căsătoriei. • g.-d. -iei. /bună + voie.