Definiția cu ID-ul 542894:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BUNĂVOINȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare; îngăduință. 2. Tragere de inimă (pentru a face ceva); rîvnă, zel, sîrg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Din bună + voință (după lat. benevolentia).