Definiția cu ID-ul 838740:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BUNĂVOINȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen. -dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia).