Definiția cu ID-ul 901938:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BURDUF, burdufuri, s. n. 1. Sac primitiv făcut din pielea (uneori din stomacul) unui animal (capră, oaie, bivol),. în care se păstrează sau se transportă brînză, făină, apă etc. Ți-a adus matale un burduf de brînză prima întîi. SADOVEANU, N. F. 10. ◊ Fig. Burdufuri mari de apă ridică norii suri. LESNEA, I. 30. ◊ Expr. Brînză bună în burduf de cîine v. brînză. Burduf de carte = foarte învățat, tobă de carte. (Neobișnuit la pl.) Grași pedanți, burdufi de carte și de-nvățătură goi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. A se face burduf (de mîncare) = a mînca foarte mult, a se ghiftui. Se puse deci la mîncare și cum fu lipit de foame... se sătură de se făcu burduf. RETEGANUL, P. I 64. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strîns, îneît să nu se mai poată mișca; a lega cobză. Au hotărît să lege burduf bou cu bou și să-i urce în vagon pe brațe, GALAN, Z. R. 162. A da pe cineva în burduful dracului = a lăsa pe cineva în voia lui, a nu-și mai bate capul cu cineva. Și așa, de la o vreme și babele și prietenii, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului și l-au lăsat pe sama lui. CREANGĂ, P. 142. 2. Sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc. Burduful armonicii. ◊ (Prin analogie) Aparat de fotografiat cu burduf. 2. Acoperitoare de piele care, în timp de ploaie, apără picioarele celor din trăsură. O birjă, cu coșul ridicat și cu burduful tras, se oprește din goana mare dinaintea ospătăriei. CARAGIALE, M. 71. ♦ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netăiată, prinsă de restul încălțămintei. 4. Perete ondulat de piele sau de pînză (cauciucată) așezat pe laturile punții de comunicație între două vagoane de călători. 5. Pielea de bășică uscată care, pe vremuri, se întrebuința în locul geamurilor.- Pl. și: burdufe (DELAVRANCEA, S. 125), (s. m., neobișnuit, în expr.) burdufi. – Variante:(Mold.) burduh (SBIERA, P. 178), burdușe (TOMA, C. V. 302, ISPIRESCU, L. 137) și (s. m.) burduși (BIBICESCU, P. P. 336), burduv (CREANGĂ, P. 54, ȘEZ. VII 90), burduvuri, s. n.