BURDUȘI, burdușesc, vb. IV. 1. Tranz. A umple (ceva) ca pe un burduf; a îndesa, a ticsi. O să ne burdușim pîntecele cu pepeni, cu lubenițe. STANCU, D. 256. Spor și îmbelșugare... să burdușiți pămîntul de grîu. ISPIRESCU, la TDRG. 2. Tranz. (Uneori determinat prin «în bătăi») A bate zdravăn, a snopi, a stîlci în bătaie. Tot o va tîrnui mamă-sa acasă și tat’su tot o va burduși. PAS, 7.I 123. Dacă se băgau să-i potolească pe bătăuși, se alegeau burdușiți. PAS, L. I 77. Îi luă în goană și-i burduși în bătăi, pînă ce trecu Dunărea. ISPIRESCU, la TDRG. ♦ A trînti (pe cineva) îmbrîncindu-l; a buși. 3. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereți, despre placajul mobilei etc.) A se umfla (de umezeală sau de uscăciune); a se scoroji, a se coșcovi. Tot peretele s-a burdușit. 4. Refl. (Despre nori și ape) A se umfla (ca un burduf). Ici apa se scufundă, bolborosind ca suptă de gura unei viitori, colo se umflă, se burdușește și urlă, făcînd clăbuci. VLAHUȚĂ, O. A. 407.