4 intrări

32 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BURÍC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris).Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: unburic.

buríc sn [At: DOSOFTEI, V. S, 99 / Pl: ~ice, (rar) ~ uri / E: lat *umbulicus (= umbilicus)] 1 Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2 Cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical Si: ombilic. 3 (Fig) Centru. 4 (Îs) ~ul pământului Centrul pământului. 5 (Reg; gmț; îas) Om mic. 6 (Îe) A se crede ~ul pământului A se crede cel mai important dintre toți. 7 (Pfm; îe) A dansa din ~ A dansa mișcând din abdomen și mijloc 8 (Pan; îs) ~ ul degetului Vârful degetului. 9 (Reg; îs) ~ ul morii Locul unde roata mare a morii își sprijină capătul exterior. 10 (Reg; îc) ~ul-apei Plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice (Hydrocotyle vulgaris) Si: (reg) umbreluță-de-apă. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-Vinerei Părul-fetei (Adianthum capillus-veneris). 12 (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Muma-pădurii (Latharea squamaria). 13 (Bot; îc) ~ul-boului Plantă cu flori albe și multe rămurele, folosită în vindecarea tăieturilor.

buric s.n. (pop.) 1 Cicatrice formată în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. ◊ Zic. Copilul cu multe moașe rămîne cu buricul netăiat.Babă de buric = moașă. ◊ Expr. A tăia buricul (cuiva) v. tăia. 2 Ext. Pîntece. Beam cu marinarii vin dulce în tractire afumate unde jucau femei din buric (M. I. CAR.). ◊ Expr. A i se lipi buricul de șale v. șa. 3 Analog. Buricul degetului = vîrful degetului. ∆ Compar. Priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului (GORJ.). Buricul morii = locul unde roata mare își sprijină capătul de afară. 4 Fig. Mijloc, centru. A nimerit buricul pădurii. ◊ Expr. Buricul pămîntului = a) centrul pămîntului (considerat în popor a fi la Ierusalim sau în locul pe unde se poate ajunge pe lumea cealaltă); b) om mic de statură, dar glumeț sau ambițios. ◊ A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important, cel mai inteligent etc. dintre toți. 5 Compuse: (bot.) buricul-apei = plantă erbacee, cu florile mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris); buricul-pămîntului = șerpariță (Polygala vulgaris). • pl. -ce, (pop.) -uri. /lat. *umbulīc(u)lus = umbĭlīcus, prin deglutinare: un – buric.

BURÍC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris).Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.

BURÍC, burice, s. n. 1. Cavitate care se formează în mijlocul abdomenului după tăierea cordonului ombilical; ombilic. Pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului, La încinsul brîului, Deasupra buricului, Unde-i greu voinicului. ALECSANDRI, P. P. 73. ♦ Fig. Mijloc, centru. S-ar putea spune că aici e inima și buricul orașului. Drumurile de la bariere și către bariere vin către Sfîntu Gheorghe și pornesc de la el. PAS, L. II 23. ◊ Expr. Buricul pămîntului = centrul pămîntului. Acolo era buricul pămîntului, pe-acolo intrase omul cît șchiopul, cu barba cît cotul. RETEGANUL, P. I 64. Unde e buricul pămîntului?Aici unde stau eu: De nu crezi, Măsoară și vezi. TEODORESCU, P. P. 251. A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important, cel mai inteligent etc. dintre toți. 2. Cordonul ombilical (prin care fetusul primește hrană din corpul mamei). Copilul cu două (sau cu mai multe) moașe rămîne (sau moare) cu buricul netăiat (= acolo unde nu există răspundere personală, lucrurile ies prost). 3. (În expr.) Buricul degetului = vîrful degetului (cu care pipăim). Mă ridică pînă în slava cerului, de unde priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului. GORJAN, H. I 120.

BURÍC, burice, s. n. 1. Cavitate care se formează în mijlocul abdomenului, după tăierea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pămîntului = centrul pămîntului. A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În expr.) Buricul degetului = vîrful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris).Lat. *umbulicus (= umbilicus).

BURÍC ~ce n. 1) Cicatrice rămasă la mijlocul abdomenului (la om și la mamifere) după tăierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spațiu sau a unei suprafețe situată la o distanță egală de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. * ~cul pământului centrul pământului. 3) fig. Organ, persoană, instituție etc. cu rol decisiv în ceva; centru. * A se crede ~cul pământului a se considera cel mai important dintre toți. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat în organismul mamei și primește de la ea hrană. * Copilul cu multe moașe rămâne cu ~cul netăiat când se apucă prea mulți de o treabă, nu se realizează nimic. 5): ~cul degetului partea bombată de la vârful degetului. /<lat. umbulicus

buric n. 1. partea dela mijlocul pântecelui, cicatrice rămasă după tăierea mațului, prin care fătul își trage nutrimentul înainte de a se naște; 2. punct de mijloc: buricul pământului; 3. vârf: buricul dealului; 4. capăt rotund: buricul degetului; 5. gaură la mijlocul pietrii zăcătoare a morii. [Lat. UMBILICUS].

2) buríc (mă) v. refl. Iron. Mă fudulesc, mă îngînf (îmi scot buricu saŭ peptu înainte).

1) buríc n., pl. e (lat. umbilicus, it. belico, sard. umbiligu, pv. umbrilh [azĭ embourigon], fr. nombril, sp. ombligo, pg. embigo). O mică cicatrice rămasă în mijlocu pînteceluĭ de la cordonu1 pin care se nutrea fătu în pîntece. Punctu în prejuru căruĭa se învîrtesc dungile peliĭ aproape de vîrfu degetuluĭ. Buricu pământuluĭ (iron.), om scund.[1]

  1. 1. După îndreptările făcute de autor la sfârșitul dicționarului. În original, greșit: intestinu. LauraGellner

buricá1 [At: LB / V: bărăcá, îmburicá / Pzi: ? / E: aburca (pad) + buric] 1 (Reg) vt A ajuta pe cineva să se urce într-un pom. 2 vt A se cățăra într-un pom. 3 vr (Pgn) A se cățăra. 4 vr (Pad buric) A-și scoate burta înainte.

burica2 vt [At: DA ms / Pzi: ~ichéz / E: buric] A tăia ombilicul fătului la naștere Si: a moși.

burica vb. I. 1 refl., tr. A (se) cățăra, a (se) ridica. 2 tr. A(-și) scoate burta înainte. ♦ Fig. (fam.) A se da mare, a se umfla în pene, a se îngîmfa. • prez.ind. buric. /buric + -a.

BURICÁ, buric, vb. I. Refl. (Regional și familiar) A se ridica, a se înălța.

BURICÁ, buric, vb. I Refl. (Reg. și fam.) A se ridica, a se înălța. – Din aburca + buric.

buricà v. a se sui târîș-grăpiș pe o coastă repede, a se cățăra pe un arbore. [Lit. a se târî pe buric].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

buricul-apei (plantă) s. m. art.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BURÍC s. v. centru, miez, mijloc.

BURÍC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ul pruncului.) 2. vârf. (Și-a fript ~ul degetelui.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.

BURIC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ pruncului.) 2. vîrf. (Și-a fript ~ degetelor.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.

BURICÁ vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

burica vb. v. CĂȚĂRA. COCOȚA. RIDICA. SUI. URCA.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buríc (-ce), s. n.1. Ombilic. – 2. Vîrful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. Lat. umbĭlῑcus (Pușcariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; DAR), prin intermediul unei forme asimilate *umbŭlῑcus, în care prima parte s-a simțit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. și prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leagă în mod inexplicabil sensul de „centru” cu gr. ὀμφαλός, ca și cum nu ar fi o extindere normală și generală a sensului primitiv al cuvîntului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricătură, s. f. (proeminență).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

buríc, burice, s.n. – 1. Bucată de fier băgată în podaimă și în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară (Felecan, 1983). 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă; Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da’ unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu, 2002: 313). – Lat. *umbilicus (DLRM, DEX).

buríc, -e, s.n. – 1. Bucată de fier băgată în podaimă și în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară (Felecan 1983). 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă; Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu 2002: 313). – Lat. umbilicus.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BURIC subst. 1. Burican olt. (17 B III 584). 2. Buricea, T. (Meșt Cr). 3. Buric/el, V. (An Pit 78); -escu, act.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se crede buricu’ pământului expr. a se considera cel mai important dintre toți; a fi îngâmfat.

buricul pământului expr. (peior.) persoană încrezută / îngâmfată.

Intrare: Buric
Buric nume propriu
nume propriu (I3)
  • Buric
Intrare: buric
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buric
  • buricul
  • buricu‑
plural
  • burice
  • buricele
genitiv-dativ singular
  • buric
  • buricului
plural
  • burice
  • buricelor
vocativ singular
plural
Intrare: burica
verb (V10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • burica
  • buricare
  • buricat
  • buricatu‑
  • buricând
  • buricându‑
singular plural
  • buri
  • buricați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buric
(să)
  • buric
  • buricam
  • buricai
  • buricasem
a II-a (tu)
  • burici
(să)
  • burici
  • buricai
  • buricași
  • buricaseși
a III-a (el, ea)
  • buri
(să)
  • burice
  • burica
  • burică
  • buricase
plural I (noi)
  • buricăm
(să)
  • buricăm
  • buricam
  • buricarăm
  • buricaserăm
  • buricasem
a II-a (voi)
  • buricați
(să)
  • buricați
  • buricați
  • buricarăți
  • buricaserăți
  • buricaseți
a III-a (ei, ele)
  • buri
(să)
  • burice
  • buricau
  • burica
  • buricaseră
Intrare: buricul-apei
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buricul-apei
plural
genitiv-dativ singular
  • buricului-apei
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

buric, buricesubstantiv neutru

  • 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ombilic
    • format_quote Pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului, La încinsul brîului, Deasupra buricului, Unde-i greu voinicului. ALECSANDRI, P. P. 73. DLRLC
    • 1.1. figurat Centru, miez, mijloc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote S-ar putea spune că aici e inima și buricul orașului. Drumurile de la bariere și către bariere vin către Sfîntu Gheorghe și pornesc de la el. PAS, L. II 23. DLRLC
      • chat_bubble Buricul pământului = centrul pământului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Acolo era buricul pămîntului, pe-acolo intrase omul cît șchiopul, cu barba cît cotul. RETEGANUL, P. I 64. DLRLC
        • format_quote Unde e buricul pămîntului? – Aici unde stau eu: De nu crezi, Măsoară și vezi. TEODORESCU, P. P. 251. DLRLC
      • chat_bubble A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • chat_bubble Copilul cu două (sau cu mai multe) moașe rămâne (sau moare) cu buricul netăiat = acolo unde nu există răspundere personală, lucrurile ies prost. DLRLC
  • chat_bubble (în) sintagmă Buricul degetului = vârful degetului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mă ridică pînă în slava cerului, de unde priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului. GORJAN, H. I 120. DLRLC
etimologie:
  • limba latină *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: unburic. DEX '09

burica, buricverb

etimologie:
  • aburca + buric DLRM

buricul-apeisubstantiv masculin articulat

  • 1. Plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

2 articole lingvistice