buriu s.n. 1 (înv., reg.) Butoiaș cu capacitatea de peste 1001, în care, în gospodăriile țărănești, se păstrează de obicei țuica sau oțetul. Cumpără un buriu cu cele 12 vedre de rachiu (I. ION.). ♦ Unitate variabilă și instrument de măsură a lichidelor, cu o capacitate între 8 și 30 de vedre. 2 (înv., reg.) Vas în care curge țuica la distilare. ♦ Conținutul unui astfel de vas. 3 Expr. (pop.) A lega pe cineva buriu = a lega pe cineva burduf (în poziție ghemuită). • pl. -ii, -ie. și burie s.f. /cf. alb. burilj, bg. буре, бурило, буренце, srb. bure, tc. buri.