bușeală s.f. (pop.) Lovitură înfundată (cu pumnul); trîntire (cu violență) a unor lucruri, producînd un zgomot puternic; izbitură, trînteală, (pop.) bușai, bușitură. Din salon... se auziră deodată răcnete, bușeli, bufneli (M. I. CAR.). ◊ Expr. A lua pe cineva la bușeală (sau la bușeli) = a bate pe cineva zdravăn. Și unde mi-l luă pe ăl Păcală al meu la bușeli măcelarul (ISP.). • pl. -eli, -ele. /buși² + -eală.