Definiția cu ID-ul 37720:

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

BÎC interj. Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o căzătură. Formă expresivă, bazată pe consonanța tipică cu scopul evocării zgomotului unei lovituri sau căzături, cf. boc, cioc1, hîc, tîc, tic1, toc1. Intenția imitativă reproduce trei posibilitați ale zgomotului: 1. O singură lovitură, bîc. 2. Ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu implicarea duratei, bîltîc. 3. Ritmul ternar sau întrerupt, care pare să includă intenții secundare, de opoziție față de mișcare și de cădere definitivă, bîldîbîc. – Variantă: bîca