BÎJBÎI (-îiu, -iesc), BĂJBĂl, BOJBĂl (-ăiu, -ăesc) vb. tr. I. A dibui pe întunerec, a căuta ceva pipăind în întunerec: încet, ea bîjbîe ușa care dă în odaia de alături (VLAH.). II. vb. intr. 1 A dibui pe întunerec, a umbla pipăind în întunerec: după ce bîjbîe cu bățul întins, dă de cărarea dreaptă (SAD.); o bojbăit toată noaptea prin odăi ca un strigoiu (ALECS.) ¶ 2 A umbla grămadă încoace și încolo, a foi: îmi spargi urechile și lumea bîjbîe împrejurul nostru (DLVR.) .