bîltîcîĭ, a -í v. intr. (d. bîltîc și rudă cu vsl. bultati, rus. bultyhátĭ și boltátĭ, a bîltîcîi. V. bîldîbîc, hîltîcîĭ și heltĭugă). Fam. Se zice despre zgomotu apeĭ cînd cade ceva greŭ în ĭa și face bîldîbîc orĭ despre picĭoare cînd calcă pin apă și fac bîltîc. Clatin un lichid în vasu luĭ (hîltîcîĭ). V. refl. Apa se bîltîcîĭe în butoĭ.