bîntuială s.f. (pop.) 1 Supărare, necaz. Le răsplătește de bîntuiala ce mi-au făcut (MIN.). ◊ Expr. Fără nici o bîntuială = în bună voie, nesupărat de nimeni. Le-au dat voie cu toată casa și familia lor, încătro li va fi voia, fără nici o băntuială să se ducă (CANT.). 2 (înv.) Jaf, pustiire. • pl. -ieli. /bîntui + -eală.