BÎZDÎC, s. n. (Familiar, în expr.) A-i sări (cuiva) bîzdîcul = a-i sări (cuiva) țandăra, a se supăra ușor. Să știți că Niculăieș Mînecuță s-a supărat... Așa era și în sat. Îi sărea bîzdîcul dintr-o nimică. SADOVEANU, P. M. 31. A-i veni (cuiva) sau a-l apuca (pe cineva) bîzdîcul = a-i veni (cuiva) pe neașteptate pofta de ceva, a-l apuca (pe cineva) toanele sau hachițele.