bîzîi vb. IV. 1 intr. (despre insectele care zboară) A produce zgomotul caracteristic zborului; a zumzăi. Țînțarii bîzîiau mărunt la urechile noastre (CE. PETR.). ◊ Ext. Telefonul bîzîie cam tare cînd ridic receptorul. ◊ Fig. Gloanțele bîzîiau rătăcind (SADOV.). ♦ (glum.) A ține isonul la o cîntare. Duminecile bîzîiam la strană (CR.). 2 intr. (despre oameni) A-și arăta nemulțumirea; a cîrti. Atunci s-a dat de gol afacerea și a prins a bîzîi satul (SADOV.). 3 intr. (mai ales despre copii; fam.) A plînge, a scînci. Ce... bîzîi, mă, că te-am atins? (PAS). 4 tr. (fam.) A sîcîi, a cicăli; a bîrfi. Ce mă tot bîzîi? • prez.ind. bîzîi. și (reg.) bînzăi vb. IV. /bîz + -îi.