BÎZÎI (-îiu) vb. intr. 1 A sbîrnîi, a produce un sgumot sburînd (vorb. de muște sau albine): în pragul porții bîzîia o albină (DLVR.) ¶ 2 A cînta monoton: Duminicile bîzîiam la strană (CRG.); de asemenea despre sunetul cimpoiului sau vioarei: Din diplă țîțîind. Din cimpoiu bîzîind (TOC.); vioara... strigă pătimaș și bîzîie ca un bas de albine (IRG.).