bîțîi vb. IV. 1 intr., refl. A tremura, a mișca nervos și repede din mîini, din picioare sau din cap. Nenea Manolache stă pe gînduri, bîțîind din piciorul drept (CAR.). ◊ (tr.) Nervos, își bîțîia capul în toate părțile. ♦ (refl.) A se mișca încoace și încolo; a se hîțîna. 2 refl. A da repede din coadă. • prez.ind. bîțîi. /bîț + -îi.