BĂBUȘCĂ, băbuști, s. f. 1. Băbuță. Se ivi și baba lordăchioaia, Se oprise în marginea horii și pufăia din lulea. Stoica Năvodaru o văzu, o prinse de mînecă din fugă și o zvîrli între el și Pleșea: Sus, băbușco! SANDU-ALDEA, D. N. 197. Și cum ajunge acasă, zice: Iaca, măi băbușcă, ce odor ți-am aduseu! CREANGĂ, P. 75. Sărmana, băbușcă mea! Fie bună,fie rea, Amsă țin casă cu ea. CREANGĂ, P. Î 35. 2. (Popular) Nume dat păsărilor îmbătrînite, în special sticletelui și scatiului. (În forma băbușcă) Își pierd vremea... umblînd... să împuște și ei cîte vreo băbușcă de nu știu care păsărică. ISPIRESCU, L. 209. – Variantă: babușcă s. f.