băcuieț, băcuiețe, (băcueț), s.n. (reg.) 1. Sac mic, desagă: „Vara o sapi cu hârlețu, / Toamna-o cari cu băcuiețu” (Papahagi, 1925: 228). 2. (fig.) Mic de statură, pitic: „Stau feciorii să să bată / De la-un băcuieț de fată” (Papahagi, 1925: 219). – Contaminare dintre magh. bacó și săcuieț (MDA).