Definiția cu ID-ul 898050:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂLTOACĂ, băltoace, s. f. Baltă (mare) cu apă murdară, stătută și mocirloasă; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. Băltoacele țișneau în pînze galbene de apă sclipitoare sub roțile de cauciuc. DUMITRIU, B. F. 34. Plină de glod... Ca o rață bălăcită în băltoacă. BENIUC, V. 140. Băltoacele din curte erau zvîntate. PAS, L. I 73. Îmboldit de camarazi pe la spate, recrutul, bătînd trei pași, trînti piciorul în mijlocul unei băltoace care ne umplu de apă pe cîteșitrei. BRĂESCU, V. A. 153. ♦ Cantitate mare de apă, de sînge, de vin etc. vărsată pe jos. V. lăcăraie, apăraie. Privind cu înaintare cum se scaldă soarele într-o băltoacă de păcură, [copilul] și-a spus povestea pînă la capăt, ascultînd-o singur. GALAN, Z. R. 307. Popa rămase uitat într-o băltoacă de sînge-nchegat. BENIUC, V. 157. – Variantă: băltoa (SADOVEANU, O. III 447) s. f.