BĂLĂIOR, -OARĂ, bălăiori, -oare, adj. Diminutiv al lui bălai. 1. v. bălai (1) Copilă bălăioară cu cosițe lungi și aurite. RUSSO, S. 128. Cînd văd fața-i bălăioară, Dorul ei mai mă omoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. Pe cel deal, pe cel colnic, Trece-o pruncă ș-un voinic, Puiculiță bălăioară, Cu cosița gălbioară, Voinicel tras prin inel, Mult e mîndru tinerel! ALECSANDRI, P. P. 24. ♦ (Substantivat, aproape numai la f.) Persoană blondă. Frunză verde sălcioară, Am avut o bălăioară, Cu numele Mărioară. HODOȘ, P. P. 101. De-aș avea o bălăioară, Naltă, veselă, ușoară, Ca un pui de căprioară! ALECSANDRI, P. A. 35.2. v. bălai (2). Oaie bălăioară. – Variantă: (Mold.) bălăoară (ȘEZ. II 5, SEVASIOS,173) adj. f.