bălăngăni vb. IV. 1 intr. (despre clopote, tălăngi) A suna (tare). Clopotul bălăngănește. 2 refl. (pop.; despre oameni) A se bălăbăni. 3 tr. (pop.; compl. indică părți ale corpului sau, ext., obiecte care atîrnă) A deplasa, a mișca într-o parte și în alta. Mergea șovăitor bălăngănindu-și mîinile. ◇ (refl.) Geamul deschis se bălăngănea cu zgomot. • prez. ind. -esc. /balang + -ăni.