BĂLĂNGĂNI, bălăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un clopot mare, o balanga) A suna (tare). Clopotul bălăngănește. 2. Refl. A se legăna, a se clătina, a se bălăbăni. Capul [calului]... atîrna în jos, bălăngănindu-se greu și încet, ca o ciutură mare și hodorogită. PREDA, I. 130. Prez. ind. pers. 3 și: bălăngăne (PAS, Z. I 43).