bănuială sf [At: PRAV. MUNT. (1652), ap. HEM 3216 / P: ~nu-ia / Pl: ~ieli / E: bănui + -eală] 1 (Îrg) Regret. 2 (Îrg) Căință. 3-4 Bănuire (3-4). 5 Cârteală. 6 Mustrare. 7 Presimțire. 8-9 Întrevedere a unei anumite situații sau soluții Si: credință, imaginare. 10 Presupunere după aparențe. 11 Aflare în urma unor deducții logice Si: prindere de veste. 12 Considerare a cuiva drept autor al unei fapte (rele). 13 (Înv) Invidie. 14 Gelozie. 15 (Rar) Punere la îndoială a cinstei cuiva. 16 (Îe) A avea ~ieli (că...) A bănui (11) pe cineva. 17 (Îe) A intra (sau a cădea) la ~ A începe să bănuiască (11). 18 (Îe) A(-i) băga cuiva ~ieli sau a băga pe cineva în (sau la) ~ieli A determina pe cineva să bănuiască (11) ceva. 19 (Rar; îe) A băga pe cineva în (sau la) ~ieli A face ca cineva să fie bănuit (11). 20 (Îe) A scoate pe cineva din ~ieli A face pe cineva să nu mai bănuiască (11) ceva sau pe cineva. 21 (Înv; îe) Om de ~ Suspect. corectat(ă)