BĂNĂNĂI (-ăesc, -ăiu) I. vb. tr. 1 A mișca într’o parte și într’alta, a legăna (vorb. mai ales de corp: bănănăi mîinile întocmai ca picioarele unui om care ar fugi (DLVR.) ¶ 2 A face ceva mișcînd alene mîna: popa-și făcu cruce și după dînsul toți bănănăiră semnul mîntuirii (DLVR.). II. vb. intr. A (se) mișca ușor într’o parte și într’alta, a (se) clătina, a (se) legăna (vorb. mai ales de corp): capul îi bănănăia într’o parte și într’alta, de parcă și rupsese junghetura (ISP.) [👉 BALĂLĂI].