bărbănoc, -oace, -ci, (bărbânoc), s.n., s.m. – (bot.) Plantă ierboasă, perenă, cățărătoare, cu flori albastre sau violete; saschiu (Vinca minor): „Trăiește în pădure, la răcoare; se pune între pietrele fântânii; se fac cununi la mireasă” (Calendar, 1980: 65); „Fântână cu bărbânoc, / Mi-o făcut codru soroc” (idem: 70). ♦ (top.) Bărbânoc, fânațe în Băiuț și Strâmbu-Băiuț. – Din ucr. bervinok (DLRM, DEX); de la prototipul sl. *barvinokŭ, cf. ucr., rus. barvinok (DER). „Nu agreăm etimologia propusă de DM și reluată de DEX (ucr. bervinok). Credem că este un diminutiv de la breabăn, o altă denumire a plantei în discuție. De altfel, Dicționarul etimologic al limbii ucrainene (1982) înregistrează termenul barvinok pentru o altă plantă (Vinca Minor)” (Vișovan, 2008: 20). Ipoteza e confirmată indirect de Borza (1968: 180), când menționează brebeni, brebenoc ca alte denumiri pentru bărbânoc.