BĂTUCIT, -Ă, bătuciți, -te, adj. 1. (Mai ales despre pămînt, în special despre drumuri sau poteci, mai rar despre o materie sfîrîmicioasă, prăfoasă sau afinată) Bătut bine, călcat (cu picioarele), îndesat, întărit, bătătorit. Loc bătucit. Arie bătucită. ▭ Pe zăpezile bătucite pașii cailor sunau ca pe pod. SADOVEANU, B. 152. Cîtu-i Sibiiu de mare, Numai o uliță are Bătucită cu năsip, Merg cătanele tot rînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 303. ♦ (Despre fructe) Lovit, bătut (de un obiect tare) și înmuiat în locul unde a fost lovit. ♦ Fig. (Despre ființe) Lovit, zdrobit (în bătaie). Ieșind... bătucit cum îi mărul, din casă, s-au dus. SBIERA, P. 289. 2. (Despre mîini, picioare etc.) Cu pielea îngroșată, înăsprită, cu bătături.