CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. (În opoziție cu rece) Care are temperatura ridicată (fără a fi fierbinte). Parcă simțea mînuțele-i calde și înguste în mîinile lui. EMINESCU, N. 37. O liniște somnoroasă, un aer cald de vară. EMINESCU, N. 63. Seara primăverii caldă Cu dulci lacrime ne scaldă. BOLINTINEANU, O. 90. ◊ (Substantivat, mai ales în legătură cu «a(-i) fi», «a (i) se face», «a ține») Ține mîncarea la cald. ▭ Dar uite, nu e vînt, Și-i cald. Sub cap o mînă pui, Dorm colea, pe pămînt. COȘBUC, P. I 230. Era vară și cald ca-n casă. RETEGANUL, P. I 31. ◊ Expr. Nu-mi ține nici de cald, nici de rece = nu mă interesează, mi-e indiferent. Mă ia cu cald = sînt cuprins de fierbințeală. ◊ Fierbinte, încins. Bate fierul pînă e cald (= nu amîna un lucru care trebuie făcut imediat). Soarele cît de cald nu încălzește pe toată lumea. ♦ (Despre pîine) Proaspăt. ♦ Loc. adj. Bun ca pîinea caldă = cumsecade, milos. ♦ (Despre îmbrăcăminte) Călduros. 2. Fig. Care dă senzația internă de căldură; aprins, înflăcărat. Nădejdea caldă-n el slăbea, Pe cît creștea de rece gîndul. COȘBUC, P. I 100. A ta zîmbire Mi-arată cît de dulce ești, Cît poți cu-a farmecului noapte Să-ntuneci ochii mei pe veci, Cu-a gurii tale calde șoapte, Cu-mbrățișări de brațe reci. EMINESCU, O. I 117. ♦ Prietenos, afectuos, amabil. Ea era mai caldă în vorbă și-n priviri. PAS, Z. I 175. Scrisoarea mi s-a părut extraordinar de caldă. SAHIA, N. 59. Se revarsă asupra-i un farmec cald și întineritor. VLAHUȚĂ, O. A. 103. Avea o privire caldă și liniștită. VLAHUȚĂ, O. A. 126.