caloian (-ieni), s. m. – Păpușă sau idol de lut, pe care țăranii le îngroapă în a treia zi de joi după Paști, pentru a aduce ploaie. Sl. kaljenŭ „de argilă”, datorită materiei prime (Candrea, Noua Revistă Romînă, II, (1900), p. 94-7; DAR). După vechea tradiție, abandonată, a filologiei romantice, este legat de numele lui Ioan I sau Caloioannes, țar al romîno-bulgarilor la începutul sec. XIII. Nu pare probabilă nici legătura pe care o propune Giuglea, Dacor., X, 108, cu alb. llohë „ploaie”.