capriciu sn [At: ALECSANDRI, T. 543 / V: (înv) ~ris, ~riț, ~riță sf, ~rițiu, ~riție sf / Pl: ~ii / E: fr caprice, it capriccio] 1 Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare Si: (pfm) chef, fantezie, arțag, toană, hachiță, băzdâc, (reg) farafastâc, părțag. 2-4 Gust ciudat, neașteptat, schimbător. 5 Dragoste subită și trecătoare. 6 (Muz) Compoziție muzicală instrumentală fără formă precisă, cu caracter de improvizație, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta Cf fantezie.