caragea [At: FILIMON, C II, 599 / V: cărăgea, cărânjea, căronjea, cărujea / Pl: ~ele / E: tc karaga] 1 ain Negru-închis. 2 sf (Îe) A merge ca o ~ A merge urât, răscrăcărat. 3 sf (Bot; reg; mpl; îf cărujea, îc) Cărujele-de-iarnă Crăițe (Tagetes patula). 4 sf (Bot; îf cărujea, cărânjea) Garoafe (Dianthus barbatus). corectat(ă)