CASCADĂ, cascade, s. f. Torent de apă format de un șuvoi sau un rîu, care cade cu putere și cu zgomot de la o mare înălțime pe un perete de munte; cataractă. Trecui peste opustul înalt în care vuia cascada. SADOVEANU, O. I 405. În zadar vuiește Cerna și se bate De-a ei stînci... Și-n cascade albe saltă. ALECSANDRI, P. A. 73. ◊ Fig. Acolo unde faurii-ciclopi frămîntă Cascadele de fier, cărbuni și jar.... TOMA, C. V. 241. Curcubeul se-ntinde cu mărire... formînd cu strălucire Mărețe și frumoase cascade de cristal. NEGRUZZI, S. II 133. ◊ Expr. Cascadă de rîs = rîs sacadat și prelungit.