Definiția cu ID-ul 1269091:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Castigat ridendo mores (lat. „Rîzînd îndreptăm moravurile”). Această maximă este creația poetului francez J. Santeul care a trăit în secolul al XVII-lea, dar a scris în limba latină. Cînd renumitul actor italian Domenico i-a comandat o inscripție pentru pînza teatrului său, Santeul i-a compus epigraful: Castigat ridendo mores. Și aceste trei cuvinte, care au devenit deviza comediei, și-au ciștigat o popularitate rapidă și universală. Ele arată că obiceiurile proaste pot fi combătute bine prin ironie, satiră, umor. Valoarea și adevărul acestei expresii sînt confirmate de Karl Marx, cînd spune că omenirea se desparte de trecut, rîzînd. Poetul Marcel Breslașu conchide, într-un articol din „Scînteia” (nr. 6632): „De-abia în vremea noastră putem înscrie – nu ca un iluzoriu deziderat, ei cu simțămîntul deplin al realității pe frontonul umorului și al satirei, vestitele cuvinte: «Castigat ridendo mores» – Rîzînd îndreptăm moravurile”. TEAT.