CASTITATE s. f. Însușirea de a fi cast; puritate morală, virtute, nevinovăție. Gheorghe, bătrînul, care era de o castitate proverbială, tăcea și lăsa să-și meargă lucrurile cursul lor. HOGAȘ, H. 42. Simțea că se duce... toată stricăciunea ce se depusese, în anii din urmă, peste inima lui bună, peste iubirea și castitatea copilăriei lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 22.