cavaler, cavaleri s. m. 1. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. ♦ Cavalerul trac = zeu tânăr, aparținând mitologiei tracice din aria balcanică și danubiană, reprezentat călare și adesea în împrejurimi cinegetice, al cărui cult s-a răspândit în timpul Imperiului roman și la nord de Dunăre. ♦ Cavalerii danubieni = divinități în mitologia dacilor, înfățișate sub forma unor călăreți care poartă în sulițe balaurul dacic și care constituie, probabil, o dedublare a Cavalerului trac. ♦ Cavalerii Apocalipsei = societate secretă stranie, întemeiată în 1693 de Agostino Gabrino, care și-a asumat misiunea de a apăra Biserica împotriva așteptatului Antihrist. ♦ Cavalerii Ordinului de Malta (sau Cavalerii ioniți) = membrii unui ordin monahal-cavaleresc creat în sec. 12 la Ierusalim, care aveau ca scop, la început, îngrijirea pelerinilor bolnavi și apoi apărarea Sfântului Mormânt și care, în 1530, au primit ca feudă de la Carol V însula Malta, de unde și-au tras numele; în 1834 ordinul s-a instalat la Roma; ospitalieri. 2. Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor. 3. (Pop.) Tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).